Formația masculină de volei, CSM Constanța a câștigat fără probleme, în deplasare, confruntarea cu penultima clasată din campionat, CSM Suceava. Echipa pregătită de antrenorul Răzvan Parpală s-a impus cu 3-0 contra echipei locale a trecut de CSM Suceava. Pe seturi a fost: 25-18, 25-15, 25-19.
Cel mai bun realizator al echipei constănțene a fost Valentino Vidoni cu 18 puncte (15 atacuri câștigătoare, două blocaje, 1 as). Argentinianul a fost foarte eficient și la preluări: 12, dintre care 75% pozitive, 50% excelente.
Celelalte puncte au fost reușite de Darlaczi 11, St Jean 8, Frîncu 6, Druță 6, Asmarandei 3, Arquez 1, Grigore 1. Liberoul Gavriz a avut un procentaj foarte bun la preluare ( 71% pozitive, 43% excelente).
,,Pentru voleibaliștii noștri urmează, pe 17 decembrie, meciul de acasă cu U Cluj, în care obiectivul este tot o victorie de 3 puncte. Va fi ultima partidă din turul campionatului și din acest an”, menționează clubul de pe litoral.
Rezultate din această etapă:
CSU Stiinta Bucuresti – CS U Cluj 3-1
SCMU Craiova – CSM Arcada Galați 0-3
CS Unirea Dej – SCM Zalău 3-1
Rapid București – Dinamo București 1-3
Discussion about this post