Acasă la Moș Crăciun, în Rovaniemi (FOTO/VIDEO) 

În această perioadă, mai mult că oricând, devine tot mai tentantă călătoria spre satul lui Moș Crăciun, la Rovaniemi, în Laponia, un loc de unde nu lipsește zăpada, nu lipsesc renii și spiridușii și nu lipsește, desigur, nici bătrânelul darnic. 

O vizită acasă la Moșul înseamnă o adevărată aventură în lumea poveștilor. Scârțăitul stratului alb sub tălpi, luminițele și atmosfera veselă fac că incursiunea pe aceste meleaguri să fie de neuitat. 

Desigur, principala grijă, odată ajuns acolo, este să nu ratezi marea întălnire cu Moș Crăciun. Bătrânul așteaptă în căsuța lui că turiștii să îi calce pragul și să se fotografieze cu el. Cine dorește primește inclusiv un document cu viză, semn că a trecut tocmai pe la Cercul Polar. 

Desigur, aici și plimbarea cu sania trasă de câinii cu ochi albaștri este una dintre atracțiile principale. Apoi, cât iți tragi sufletul poți să îi admiri odihnindu-se în padocuri. 

Atunci când nu sunt în timpul programului, înhămați la sanie, și renii așteaptă, la rândul lor, să primească vizite. 

Prânzul sau cina pot fi luate apoi în restaurantul finlandez unde este pregătit somon proaspăt.

Pentru o experiență ca la carte printre nordici, amatorii de senzații inedite pot înnopta la hotelul de gheața. Iar cei cu dare de mână și… noroc se pot caza în iglu-uri cu acoperiș din sticlă, de unde au șansa să admire fascinanta auroră boreală. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal