Sâmbătă, 31 decembrie, începând cu ora 21:00, Piața Ovidiu va deveni centrul distracției. Alexandra Stan, Dirty Nano, Pascal Junior și Robert Georgescu & White sunt cei care vor urca pe scenă și vor crea un spectacol electrizant.
Concertele vor fi însoțite de un show inedit de lasere, iar la miezul nopții ne vom bucura de spectaculoasele focuri de artificii, care vor fi lansate de pe Digul Farului Verde din Portul Turistic Tomis. Mai mult, efectele pirotehnice vor fi sincronizate cu o coloană sonoră special aleasă pentru eveniment.
Pentru cei care doresc să petreacă noaptea dintre ani în Piața Ovidiu, programul mijloacelor de transport în comun va fi prelungit.
Ca măsură de siguranță, în zona de acces în perimetrul de desfășurare a evenimentului se vor organiza controale ale participanților pentru evitarea pătrunderii cu obiecte pirotehnice interzise, recipiente de sticlă, băuturi alcoolice, arme sau obiecte contondente.
Liniile 44, 51, 48, 101 și 102 vor circula în program 21:00 – 02:00, având cap de linie Poarta 1. Intervalul de timp dintre două curse va fi de 30 de minute pentru autobuzele de pe liniile 44, 48, 101 și 42 și de 25 de minute pentru linia 51. Cap de linie pentru 101 va fi intersecția străzii Cumpenei cu bulevardul Aurel Vlaicu. Suplimentar, va circula și linia 5-40 pe traseul normal, având un interval de 30 de minute între două curse, tot în programul 21:00 – 02:00.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța.
Discussion about this post