O apariție cel puțin surprinzătoare în Romania se dovedește a fi… tarantula. Există, așadar, și la noi o astfel de specie.
Zilele trecute, reprezentanții Fundației Visul Luamei au primit mai multe solicitări, inclusiv de la Poliția Ilfov, de a gestiona o situație mai puțin obișnuită.
„Ne-a fost cerut să identificăm și să preluăm ceea ce părea a fi o tarantulă, care a fost observată într-un cartier rezidențial din Voluntari. Dat fiind anotimpul și vremea de afară, inițial am crezut că este vorba despre o tarnatulă care ar fi evadat de la cineva din terariu. După ce am văzut imagini cu ea ne-am dat seama că este o tarantulă românească (Lycosa singoriensis), (…) trezită din hibernare cel mai probabil din cauza excavațiilor din zonă, scoțând-o la suprafață”, au precizat reprezentanții fundației.
Din cauza temperaturilor scăzute, nu a putut fi eliberată, așa că a fost „internată” pe perioada rece în centrul fundației.

Deși este numită tarantulă, Lycosa singoriensis este de fapt un păianjen-lup, fiind cea mai mare specie de păianjen din România (femelele, mai mari, ajung până la 3.5 centrimetri). Spre deosebire de cei întâlniți în viața de zi cu zi, păienjenii-lup nu se folosesc de pânză pentru a-și prinde prada, ci vânează activ, fiind rapizi și cu văzul foarte dezvoltat. De asemenea, sunt buni înotători, putând să străbată suprafețe mari de apă, chair mai multe zile.
Această specie este una terestră, habitatul ei fiind reprezentat de galerii săpate în sol. Exemplarul din fotografii este o femelă.
În cazul în care vă dați peste o astfel de insectă, nu reacționați instinctiv, încercând să răniți păianjenul. Tarantula românească este o specie importantă, cu rol în controlul mai multor specii de insecte și nu în ultimul rând, face parte din biodiversitatea României, fiind cel mai probabil afectată de factori precum distrugerile de habitat cauzate de agricultură, pesticide etc.
În plus, este puțin probabil să muște, deoarece nu atacă oamenii decât foarte rar, pentru a se apăra, dacă este atinsă. Urmările nu sunt foarte grave, dar pot provoca reacții locale dureroase, în unele cazuri și apatie sau somnolență.





