Un conflict verbal s-a încheiat… pe muchie de cuțit și cu dosar penal la Tulcea. Un agent de pază al unui supermarket a sunat aseară la 112 și a reclamat că un bărbat l-a amenințat cu un cuțit.
„Când au ajuns la fața locului, jandarmii au luat legătura cu apelantul, care a declarat că, în timpul serviciului, a avut un conflict verbal cu doi tineri, iar unul dintre ei, la un moment dat, i-a arătat un briceag, amenințându-l că îl va aștepta după terminarea programului”, a transmis Jandarmeria Tulcea.
După verificări, a fost identificat un tânăr de 19 ani și a fost găsit un briceag aruncat lângă o mașină din apropiere. Individul a declarat însă că prietenul lui este cel care l-a amenințat pe agentul de pază, dar a fugit de la fața locului și a aruncat arma albă. Acesta a dat totodată detalii despre cel care îl însoțea.
În acest caz, a fost deschis deja un dosar de cercetare penală pentru amenințare.
Discussion about this post