Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai s-a pronunțat asupra tezei de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode, ca fiind ”profund viciată”. Concluzia, vine în urma unei a doua analize care a fost efectuată asupra tezei de doctorat a ministrului.
Potrivit unui document al Comisiei de Etică, postat pe site-ul Universității Babeș-Bolyai, ”se confirmă și alte abateri de la etica cercetării decât cele reclamante anterior și analizate de Comisie”.
”Concluzia analizei este că suspiciunile de plagiat se confirmă în marea lor majoritate. În lipsa posibilității legale de a aplica sancțiuni disciplinare unei persoane care nu este membru al comunității academice, Comisia ii solicită corecturi la teză și retragerea cărții publicate pe baza tezei, și se vor sesiza consiliile naționale (CNATDCU/Consiliul Național de Etică a Cercetării) pentru demersuri suplimentare, în condițiile legii”, precizează Comisia de Etică a Universității Babeş Bolyai. Abaterile etice constatate sunt suficient de importante pentru a concluziona că teza este profund viciată”, se arată în analiza Comisiei.
Comunicatul integral al UBB Cluj este disponibil aici





