Ajutorul acordat refugiaților a influențat piața chiriilor. O dată cu programul 50/20, mulți au preferat să închirieze proprietăți ucrainenilor. Suma plătită pentru cazarea unui refugiat ajunge la 2.100 de lei pe lună, astfel că găzduirea, de exemplu, a cinci persoane din Ucraina poate aduce un venit de 10.500 de lei pe lună, bani neimpozabili.
La începutul războiului din Ucraina, românii s-au oferit voluntari pentru a-i primi în casele lor pe refugiați fără a avea pretenții materiale, însă după ce Guvernul a început să deconteze cheltuielile de cazare, tot mai multe persoane au devenit interesate de programul 50/20.
,,Cetățenii ucraineni au revitalizat segmentul imobiliar reprezentat de chirii. În această perioadă, era aproape mort. În momentul de față nu prea există ofertă, constănțenii sunt mulțumiți. Banii veniți de la stat sunt mai mulți decât chiria pe care ar fi încasat-o în mod normal. În general, apartamentele de două camere se închiriază în extrasezon cu 350 de euro, iar cele de trei, cu 450 de euro” a transmis, pentru Observator Constanța, Marius Coman, agent imobiliar.
Astfel, sute de apartamente care ar fi fost cel mai probabil goale, în extrasezon, sunt acum populate de cei fugiți din calea războiului. Locuințele se închiriază pe termen lung, iar până acum, proprietarii au fost mulțumiți de chiriașii din țara vecină.
Doar în Constanța și Năvodari, 6.500 de ucraineni stau în apartamente pentru care statul român plătește chiria. Conform datelor obținute de la Primăria Năvodari, în toamna anului trecut, 900 de locuințe erau date în chirie ucrainenilor. Numărul solicitărilor pentru decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor ucraineni este în continuă creștere la Direcția Asistență Socială Năvodari. În ultimele trei luni, numărul solicitărilor s-a triplat, ajungând de la 927 de cereri depuse în luna octombrie 2022, la aproape 2.600 de cereri conforme în luna ianuarie 2023.
Cei care au ucraineni în găzduire depun cererile pentru fonduri la primării. Pentru a deconta cheltuielile autorităților locale, prefecturile transmit cifrele către Ministerul de Finanțe, care virează apoi banii în contul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. IGSU îi alocă apoi inspectoratelor județene care îi distribuie în fiecare localitate.
Discussion about this post