Suedia şi Finlanda trebuie să deporteze sau extrădeze în Turcia până la 130 de „terorişti”, înainte că parlamentul de la Ankara să le aprobe cererile de aderare la NATO, a transmis preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, informează Reuters.
Turcia afirmă că Suedia, în special, trebuie să adopte o atitudine mai clară împotriva a ceea ce Ankara consideră a fi terorişti, în principal militanţi kurzi şi un grup pe care îl acuză de tentativa de puci din 2016.
Suedia şi Finlanda au semnat în iunie 2022 un acord tripartit cu Turcia menit să depăşească obiecţiile acesteia. Ca parte a înțelegerii, cele două ţări scandinave s-au angajat să ia în considerare „cu celeritate şi în detaliu cererile nerezolvate de deportare sau extrădare a suspecţilor de terorism”, ţinând cont de informaţiile primite de la Turcia şi cu respectarea legislaţiei europene.
Luni, prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a afirmat că ţara sa se află într-o „poziţie bună” pentru a-şi asigura ratificarea cererii sale de către Turcia.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post