Unul dintre cei mai în vogă înotători români la ora actuală – Robert Glință – a luat o decizie surprinzătoare pentru întreaga suflare sportivă din țară, dar și din străinătate. La numai 25 de ani, a decis să se retragă din înotul de mare performanță.
Anunțul retragerii l-a făcut chiar Robert Glință pe pagina sa de Facebook.
„A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional.
Prin suișuri și coborâșuri, acest sport m-a învățat atât de multe și m-a făcut cu adevărat să cresc în ființa umană mai evoluată de astăzi.
Fie că este vorba de durere sau glorie, eșec sau succes, suferință sau fericire, cantitatea de responsabilitate, disciplină, dăruire, ambiție prin muncă asiduă pentru a atinge un scop și a depăși adversitățile și obstacolele, au crescut rădăcini adânci în mine care vor prevedea nu rămâi cu mine.
Nimic nu ar fi fost posibil fără oamenii cu care am lucrat pe parcurs. Fiecare dintre ei joacă un rol uriaș și lasă o urmă importantă în cariera și viața mea. Pentru ei, nu îmi pot exprima suficient recunoștința.
Toate amintirile frumoase și prietenii dragi pe care mi le-a adus acest drum, conexiunile sufletești care depășesc viața de înot, mă fac să simt că am câștigat mult mai mult decât niște medalii și trofee pe parcurs.
Tuturor prietenilor și fanilor vreau să vă mulțumesc că mi-ați arătat mereu sprijinul și că ați crezut în mine indiferent de situație.
Resursele sunt epuizate și este timpul să mă adresez și să am grijă de propria mea sănătate fizică, mentală, emoțională și spirituală, căci sunt doar o altă ființă umană până la urmă.
A venit timpul să fac un pas înapoi de la înotul competițional”, este mesajul postat de Robert Glință pe pagina sa de Facebook.
De-a lungul carierei sale, Robert Glință a cucerit nu mai puțin de 8 medalii (1 de aur, 3 de argint și 4 de bronz), atât la Campionatele Mondiale, cât și la Campionatele Europene:
Aur:
CE Budapesta 2020 – la 100m spate
Argint:
CE Glasgow 2018 – la 50m spate, CE Budapesta 2020 – la 50m spate și CE Kazan 2021 – 100m spate (bazin scurt)
Bronz:
CM Abu Dhabi 2021 – 100m spate (bazin scurt, 25m)
CE Kazan 2021 – 50m spate (bazin scurt)
CE Glasgow 2019 – 100m spate (bazin scurt)
CE Copenhaga 2017 – 100m spate (bazin scurt)
Discussion about this post