Au trecut trei luni de la momentul în care s-a dat startul lucrărilor de conservare a Edificiului Roman cu Mozaic. Până în prezent, s-a intervenit la nivelul acoperișului și a fost demontată parte din suprafața vitrată.
Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța a anunțat într-o postare pe pagina de socializare stadiul lucrărilor la Edificiul Roman cu Mozaic. potrivit acestuia, de la începerea lucrărilor, s-a intervenit la nivelul acoperișului, prin desfacerea hidroizolației existente și turnarea mai multor straturi cu diferite materiale de protecție, ultimul constând în șapă armată cu fibre. Aproximativ 20% din suprafața vitrată termoizolantă a fost demontată, iar suprafețele stâlpilor de rezistență au fost decopertate de tencuială, îndreptate și șlefuite.
Proiectul de restaurare este realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în restaurarea monumentelor istorice, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA.
Potrivit documențatiei tehnice aprobate, lucrările vizează restaurarea, protecția și conservarea mozaicurilor interioare, restaurarea plasticii fațadei și a acoperișului, dotări interioare (instalații, echipamente și dotări pentru asigurarea condițiilor de climatizare, siguranță la foc, antiefracție), dotări pentru expunerea și protecția patrimoniului cultural mobil și imobil.
Intervențiile la nivelul mozaicului și al zidăriei antice vor consta în procedee complexe de curățare și biocidare, în etape strict definite de restauratori și vor putea fi realizate numai după finalizarea consolidărilor și reparațiilor propuse, precizează reprezentanții CJ Constanța.
Conform graficului de execuție, lucrările ar trebui finalizate în noiembrie 2023.





