Carnavalul de la Veneția continuă cu spectacole fabuloase și o veritabila expoziție de măști și costume în aer liber.
Aseară, a fost pus în scenă un spectacol pe apă, care a uimit publicul. Anul acesta este primul în care au fost integrate în show-urile tradiționale elemente de realitate virtuală și multimedia.
Istoria Carnavalului de la Veneţia începe în anul 1162, primul document scris care atestă această manifestare datând însă din 1268, când este menţionată şi folosirea măştilor. Celebrul festival fost autorizat oficial printr-un act emis de Senatul Republicii în 1296, în care se scria că toată lumea are dreptul la distracţie înainte de lăsatul secului pentru Postul Paştelui.



România a participat la Carnavalul de la Veneţia pentru prima dată, în calitate de invitat de onoare, la ediţia din 2008.





