Accident cu 3 mașini implicate și o victimă încarcerată, la Tulcea

În această după-amiază, în jurul orei 17:20, salvatorii militari ai Detașamentului de Pompieri Tulcea, au fost alertați să intervină în cazul producerii unui accident rutier, în care au fost implicate trei autovehicule, dintre care unul staționat, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” Tulcea”.

Către locul intervenției, a fost dislocat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și un echipaj cu o autospecială de stingere.

În urma coliziunii, a rezultat o victimă încarcerată( șoferul, un bărbat în vârstă 35 de ani).

Echipajul de descarcerare a procedat la extragerea victimei din autoturismul avariat și a predat-o echipajului medical SAJ care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

Șoferul celui de al doilea autovehicul, nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

De asemenea, pompierii s-au asigurat ca nu există nici un pericol de izbucnire a unui incendiu.

Sursa foto: ISU „Delta” Tulcea

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal