Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au reținut, ieri, în jurul orei 15.30, pentru o perioadă de 24 de ore, o femeie, de 35 de ani, și un minor, de 15 ani, care ar fi efectuat mai multe tranzacții cu un card pierdut de către persoana vătămată.
Ca urmare a cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința persoanelor în cauză.
Acestea sunt bănuite că și-ar fi însușit, pe nedrept, un card bancar pierdut de persoana vătămată, o femeie de 66 de ani, la data de 28 decembrie 2022, în municipiul Constanța.
Ulterior, cei doi ar fi efectuat, cu acesta, 5 tranzacții în valoare de peste 300 de lei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, accesul ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar.
Cele două persoane au fost conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
„În cursul zilei de astăzi, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus, față de cele două persoane, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de infracțiuni, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității vă recomandă:
-Atunci când cardul dumnevoastră a fost furat sau pierdut, contactați urgent banca emitentă și să solicitați blocarea cardului;
– Sesizați imediat organele de poliție cu privire la furtul sau pierderea cardului;
-Dacă dețineți internet banking, blocați imediat dumneavoastră cardul;
-Nu scrieți niciodată codul PIN pe spatele cardului sau pe un bilet, pus in portofel alături de card;
-Asigurați-vă că, în cursul tranzacţiilor comerciale, cardul rămâne sub atentă supraveghere;
-Asigurați-vă că, în timpul tranzacţiilor efectuate cu folosirea codului PIN, acesta nu este dezvăluit (voluntar sau involuntar) altor persoane;
-Protejați cu mâna introducerea codului PIN în ATM sau POS atunci când efectuați tranzacţii;
-Nu acceptați ca persoane străine să vă ajute la retragerea de numerar de la ATM;
– Nu introduceți codul PIN pe site-uri de internet şi nu-l divulgați telefonic;
-Păstrați cu grijă cardul şi nu dezvăluiți informaţiile specifice de identificare (număr card, data expirării, nume) altor persoane, chiar dacă acestea se prezintă drept angajaţi ai Băncii;
-Nu răspundeți niciodată mesajelor primite pe SMS sau prin e-mail prin care vi se solicită date personale (numărul de card, data expirării cardului, codul PIN);
-Nu împrumutați cardul altor persoane;
-Solicitați comercianţilor chitanţele aferente tranzacţiilor efectuate şi verificați cu atenţie informaţiile înscrise pe acestea;
-Păstrați toate chitanţele tranzacţiilor şi verificați extrasul de cont lunar;
-Sunați la numărul inscripționat pe spatele cardului pentru orice suspiciune pe care o
aveți în utilizarea cardului la ATM/POS.
Discussion about this post