Poliţia turcă a reţinut 37 de utilizatori ai rețelelor sociale pentru materialele difuzate despre cutremurele de luni, care au devastat regiuni din Turcia şi Siria, informează dpa.
Cei reţinuţi au distribuit postări „cu scopul de a răspândi teamă şi panică în rândul populaţiei”, a susţinut poliţia vineri, într-un mesaj postat pe reţeaua Twitter.
Prin urmare, zece dintre cei reţinuţi au fost arestaţi oficial, iar mai multe site-uri au fost închise, unul din motivele invocate de poliţişti fiind că operatorii încercau să exploateze dorinţa cetăţenilor de a ajuta şi să înşele donatorii.
O parte din presa tradiţională din Turcia este sub controlul puterii, iar în acest context mediile sociale sunt o resursă importantă de informaţii alternative, deşi acestea sunt de multe ori greu de verificat, arată dpa.
Până vineri după-amiaza, numărul confirmat al deceselor provocate de cutremure ajunsese la 18.991 în Turcia şi 3.384 în Siria, iar în întreaga regiune au fost răniţi peste 75.000 de oameni.
Sursă: Agerpres





