O anchetă a poliției scoate la iveală o poveste scandaloasă. Poliţiştii de la Economic şi procurorii Instanţei supreme fac azi 24 de percheziții în judeţele Iaşi, Braşov şi Neamţ, într-un dosar ce vizează activitatea unor medici care le montau pacienţilor defibrilatoare şi stimulatoare cardiace luate de la oameni decedaţi, la preţuri de dispozitive noi.
Cu banii obţinuţi de pe urma infracţiunilor, suspecții ar fi început construcţia unei case într-o arie protejată, oferind mită autorităţilor locale pentru avizele necesare.
Perchezițiile se desfăşoară la sediile sociale ale unor firme şi la domiciliile persoanelor fizice bănuite a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea. De asemenea, vor fi făcute percheziţii și la sediile unei primării comunale, unor spitale şi la un ONG, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Totodată, vor avea loc opt controale economice la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi vor fi puse în aplicare patru ordonanţe prin care s-a dispus ridicarea de înscrisuri de la persoanele implicate în activitatea infracţională.
„Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de dare de mită, luare de mită şi falsuri, săvârşite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum şi indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace şi defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viaţa unor persoane, pacienţi ai acestora”, precizează anchetatorii.
De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcţiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată.
Potrivit anchetatorilor, în acest dosar vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză şi vor fi citaţi mai mulţi martori.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post