Circulaţia rutieră este blocată în această dimineață pe drumul naţional 22A, în apropiere de satul tulcean Cataloi, din cauza unui accident în urma căruia un bărbat din Ucraina a fost rănit, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Potrivit poliţiştilor, ucraineanul, în vârstă de 31 de ani, conducea un autotren dinspre satul Nalbant spre Cataloi. A pierdut însă controlul asupra direcţiei de deplasare și, într-o curbă, a ajuns pe contrasens şi s-a răsturnat.
„Conducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În prezent, traficul rutier este blocat”, a precizat IPJ.
Șoferul a fost transportat la spital, pentru îngrijiri. Între timp, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
UPDATE:
Circulaţia autovehiculelor pe drumul naţional 22A, în apropiere de satul tulcean Cataloi, a fost reluată.
Discussion about this post