Ziua Constantin Brâncuși este sărbătorită în fiecare an la data de 19 februarie, când este comemorată ziua nașterii marelui sculptor român. Astăzi se împlinesc 147 de la nașterea sculptorului. În noiembrie 2015 a fost promulgată legea pentru declararea Zilei Brâncuși drept zi de sărbătoare națională.
Constantin Brâncuși a fost un sculptor renumit, cu contribuții uriașe în sculptura contemporană, care s-a născut pe 19 februarie 1876 la Hobița, Peștișani, Gorj, România. A urmat Școala de Arte și Meserii din Craiova, apoi a venit în București și a absolvit Școala de bellearte, în anul 1902.
De-a lungul timpului, operele lui Constantin Brâncuși s-au vândut cu sume record la licitații internaționale. Una dintre cele mai scumpe lucrări a marelui sculptor, „La jeune fille sophistiquee”, a fost vândută cu 71 de milioane de dolari la o licitaţie organizată în 2018 de Casa Christies, la New York.
Chiar din timpul studenției, lucrările sale au fost evaluate și apreciate, astfel că: Bustul lui Vitellius a obținut „mențiune memorabilă”; Lucrarea Cap al lui Laocoon a obținut „medalia de bronz”; Lucrarea Studiu a câștigat „medalia de argint”.
Unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului Târgu Jiu este chiar ansamblul sculptural Constantin Brâncuși, din Parcul Central și Parcul Tineretului, compus din cinci capodopere: Poarta Sărutului, Aleea Scaunelor, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului și Masa Festivă.
În fiecare an, în țară sunt organizate diverse evenimente pentru a marca această zi.
Discussion about this post