La data de 21 februarie a.c., polițiști Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța au efectuat 13 percheziții domiciliare, în județele Constanța și Olt, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu cu producerea unor consecințe deosebit de grave.
Din cercetări a reieșit că, în perioada februarie 2018 – octombrie 2022, un bărbat, de 63 de ani, angajat al unei instituții din comuna Mereni, județul Constanța, având ca atribuții de serviciu întocmirea ordinelor de plată și înregistrarea documentelor în evidențele contabile, ar fi semnat, în numele instituției, fără avizul ordonatorilor de credite și prin falsificarea semnăturilor acestora, documente de achiziție, recepție și plată, prin care a efectuat plăți nelegale din conturile instituției, în cuantum de peste 2.000.000 de lei, în conturile a șase societăți comerciale, din județele Constanța și Olt.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale Constanța și Olt.
Discussion about this post