Lovitură din partea procurorilor pentru Cristi Călin, presupusul călugăr care susținea că are dovezi în legătură cu un desfrâul sexual la care luau parte fețe bisericești și politicieni.
Iată ce ne transmite avocatul Înaltpreasfințitului Teodosie, despre acesta:
„Parchetul Curții de Apel Constanța a clasat denunțul delirant depus împotriva Preafericitului Patriarh Daniel, ÎPS Teodosie și a jurnalistului Ion Spînu și a catalogat plângerile acestuia ca inexistente din punct de vedere al realității obiective. Noi am făcut solicitarea ca acesta să fie investigat din punct de vedere psihiatric. Probabil, soluția reală este internarea în vederea aplicării unui tratament medicamentos.“, ne informează avocatul Adrian Cuculis.
Iar acum, denunțătorul riscă să plătească pentru declarațiile sale.
„Parchetul nu doar că a clasat cauza pe motivul inexistenței faptei, ba chiar mai mult i-a deschis dosar penal din oficiu pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Amintesc că a fost depusă și acțiune împotriva acestuia, cu obligarea la plata unor sume considerabile.“, declară Adrian Cuculis.
Discussion about this post