Klaus Iohannis, vizită oficială în Japonia 

Preşedintele Klaus Iohannis începe astăzi o vizită oficială în Japonia, unde se va afla până pe 8 martie, ulterior urmând să meargă în Singapore. Şeful statului va avea întrevederi cu Împăratul Naruhito, cu prim-ministrul Fumio Kishida, precum şi cu preşedinţii celor două Camere ale Dietei Naţionale a Japoniei. 

Principalul obiectiv al vizitei este ridicarea relaţiei bilaterale la nivel de Parteneriat strategic. Semnarea documentului încheie un amplu proces de consultări şi negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui parteneriat, al doilea încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud. 

Instituirea Parteneriatului strategic cu Japonia va marca, astfel, avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, în baza valorilor şi a principiilor împărtăşite de cele două ţări, pe trei dimensiuni cheie: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării”, a informat Administraţia Prezidenţială. 

În România există 397 de societăţi comerciale cu capital japonez, care generează în prezent peste 40.000 de locuri de muncă, iar potenţialul de creştere este semnificativ, inclusiv în domeniile cu cel mai înalt nivel de inovaţie, precum dezvoltarea tehnologiei de tip SMR (reactoare modulare mici) în România, împreună cu SUA, producerea şi distribuţia de hidrogen verde, producţia de optică de mare putere, infrastructură de ultimă generaţie, precum Podul de la Brăila – proiect cu inginerie de vârf, sau finalizarea magistralei M6 a metroului din Bucureşti. 

Din Japonia, şeful statului se va deplasa în Singapore, în zilele de 9 şi 10 martie. Este prima vizită la nivel de preşedinte al României în această ţară în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în 2022 au fost sărbătoriţi 55 de ani de relaţii bilaterale. 

Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde şi intensificarea cooperării în domeniile IT, educaţie, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică şi înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia verde”, informează Administraţia Prezidenţială. 

Tara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea şi amplificarea acestui palier de colaborare, prin iniţierea de noi proiecte bilaterale, menţionează sursa citată. 

Sursa: Agerpres 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal