Accident rutier cu 2 victime, în apropiere de localitatea tulceană Malcoci

În cursul zilei de astăzi, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident rutier, cu o mașină căzută în șanț, în apropiere de localitatea Malcoci, județul Tulcea, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea.

Potrivit sursei citate, în accident ar fi fost implicat un autoturism în care se aflau 2 persoane, care au rămas blocate în interior.

Către locul evenimentului, au fost dislocate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și 2 ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor, s-a constatat că cele 2 persoane implicate în accident s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor militari.

Acestea au fost preluate de către echipajele SAJ prezente la locul evenimentului, care le-au acordat îngrijiri medicale.

De asemenea, pompierii au acționat pentru a elimina pericolul unui incendiu luând măsuri PSI prin decuplarea bornelor autoturismelor și îndepărtarea fluidelor scurse pe partea carosabilă.

Distribuie: