Accident rutier cu o victimă pe podul din Mangalia

Accident rutier cu o victimă pe podul din Mangalia

Un apel la 112 a anunțat în urmă cu câteva momente producerea unui accident rutier pe pod, la ieșirea din Mangalia spre stațiunea 2 Mai, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.

Potrivit Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța, în urma impactului, un bărbat a fost rănit grav. A suferit un traumatism cranio-cerebral grav și va fi transportat în stare de inconștiență, cu elicopterul, la Spitalul Județean Constanța.

Conducătorul autoturismului, în vârstă de 40 de ani, a intrat în coliziune cu balustrada metalică de la piciorul podului rutier, transmite IPJ Constanța. Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Accident rutier cu o victimă pe podul din Mangalia – foto 2
Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: