Actorul Jeremy Renner, în „stare critică, dar stabilă” după ce s-a accidentat în propria curte
Actorul Jeremy Renner, cunoscut drept „Hawkeye” din universul Marvel, a fost grav rănit într-un accident întâmplat weekend-ul trecut. În timp ce își curăța zăpada din curte, folosindu-se de un plug de zăpadă, acesta s-a rănit și a ajuns în „stare critică, dar stabilă”, a anunțat un purtător de cuvânt al actorului, citat de The Guardian.
„Putem confirma că Jeremy se află în stare critică, dar stabilă, din cauza rănilor suferite după ce a suferit un accident legat de condițiile meteorologice în timp ce plugărea zăpada. Familia sa este alături de el și primește îngrijiri excelente”, a declarat purtătorul de cuvânt al starului pentru Hollywood Reporter, duminică seară.
Potrivit informațiilor din presa internațională, Jeremy Renner a fost transportat cu avionul la spital.
Actorul, în vârstă de 51 de ani, a fost nominalizat la două premii Oscar de-a lungul carierei sale de actor, pentru interpretările sale din The Hurt Locker și The Town. El a devenit cunoscut pentru interpretarea supereroului Clint Barton, cunoscut și sub numele de Hawkeye, în filmele Marvel, și pentru rolul său în franciza cinematografică Mission Impossible.



Fii primul care comentează acest articol.