Artistă din Marea Britanie multipremiată, în vizită în Deltă
Lola Lely, unul dintre cei cinci artişti din Marea Britanie care au câştigat rezidenţe în România prin programul „Catalizatori circulari” iniţiat de British Council, a vizitat timp de două zile Delta Dunării, pe care a calificat-o drept uimitoare.
Câştigătoare a patru premii internaţionale, ea a fost selectată de British Council, alături de alţi patru artişti, Annemarie O’Sulivan, Anoushka Cole, Carol Carey şi Gareth Neal, pentru a participa la activităţi organizate de asociaţii din România care promovează meşteşugurile şi arta.
„Delta a fost uimitoare. Am avut patru anotimpuri într-o singură zi şi au fost atât de multe lucruri care m-au captivat ca artist care foloseşte natura în activitatea lui. A fost o adevărată aventură, pe uscat, pe apă, ospitalitatea oamenilor a fost nemaipomenită, iar mâncarea a fost de asemenea extraordinară”, a declarat, pentru AGERPRES, Lola Lely.
Directorul British Council, Andrew Glass, s-a arătat la rândul lui încântat de frumuseţea Deltei.
El a precizat că programul „Catalizatori circulari” a adus laolaltă artişti interesaţi de meşteşuguri şi design, de sustenabilitate şi de a ideea de a împleti tradiţiile cu inovaţia.
Fiecare artist din Marea Britanie care participă la rezidenţele oferite de British Council este susţinut de o asociaţie, iar vizita în Deltă a artistei Lola Lely a fost organizată de Teodor Frolu, membru fondator al Asociaţiei Ivan Patzaichin-Mila 23.
sursa: Agerpres






Fii primul care comentează acest articol.