Atac armat la o școală din Nashville. 6 morți, între care 3 copii 

Atac armat la o școală din Nashville. 6 morți, între care 3 copii 
Trei copii şi trei adulţi au fost ucişi într-un atac armat, la şcoală primară creştină privată din Nashville, în statul Tennessee, din sudul SUA. Potrivit poliţiei, atacatorul a fost o tânără, ucisă de agenţii care au intervenit la faţa locului.

Agresoarea, în vârstă de 28 de ani, care avea cel puțin doua puști de asalt și un pistol, a intrat dimineață în școală și a ucis 6 oameni. 

„The Covenant School” are aproximativ 200 de elevi şi circa 40 de angajaţi. 

Președintele american Joe Biden a condamnat atacul. „Trebuie să facem mai mult pentru a opri violenţa cu arme de foc. Trebuie să facem mai mult pentru a ne proteja şcolile, astfel încât acestea să nu devină închisori. Solicit din nou Congresului să adopte interdicţia privind armele de foc”, a declarat el. 

În SUA, sunt în circulaţie aproximativ 400 de milioane de arme de foc. 

Anul trecut, în luna mai, un tânăr a intrat cu o armă semi-automată într-o școală din Uvalde, în Texas, și a ucis 19 copii şi doi profesori. 

Sursa foto: usatoday.com

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: