Au încheiat participarea la Campionatul European cu o înfrângere

Au încheiat participarea la Campionatul European cu o înfrângere

Naționala de handbal masculin a României a încheiat grupa de la Campionatul European cu înfrângeri pe linie, după ce a pierdut și ultimul joc, cel împotriva Croației, scor 31-25.

Tricolorii au fost învinși și în ultimul meci și bilanțul la aceste Europene este unul dezastruos – trei eșecuri, în tot atâtea meciuri.

În meciul de aseară, handbaliștii români au început modest meciul, iar la pauză croații conduceau la 4 goluri. Și repriza a doua a aparținut în totalitate croaților, care s-au desprins și au controlat în totalitate partida, obținând un succes care le-a asigurat calificarea în următoarea fază a competiției.

În celalălt meci al grupei, Austria a remizat împotriva Spaniei, scor 33-33 și selecționata iberică, dublă campioană europeană a fost eliminată oficial de la această competiție continentală de handbal masculin.

CE Handbal masculin, clasamentul Grupei B

1. Croația 5p

2. Austria 4p

3. Spania 3p

4. România 0p.

România a participat ultima dată la un CE la ediția din 1996, atunci când a încheiat competiția pe locul 9 dintr-un total de 12 echipe participante. Campioana Europeană en-titre este Suedia (titlu cucerit în 2022).

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: