Nicoleta Mocanu
Articole scrise de Nicoleta Mocanu pentru Observator Constanța
Sunt jurnalist de peste 20 de ani și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Mi-am început activitatea în presă în 2004 și, de atunci, am avut șansa să cunosc jurnalismul din mai multe perspective, lucrând atât în televiziune, cât și în presa scrisă.
De-a lungul anilor am scris și am relatat despre actualitate, administrație, social, educație, dar și despre poveștile oamenilor din spatele evenimentelor de zi cu zi. Televiziunea m-a învățat să fiu rapidă, atentă la detalii și să caut informația direct de la sursă, iar presa scrisă mi-a oferit spațiul de a aprofunda subiectele și de a privi dincolo de informația imediată.
Cred într-un jurnalism clar, accesibil și apropiat de oameni. Încerc să scriu astfel încât cititorul nu doar să afle ce s-a întâmplat, ci să înțeleagă și de ce este important pentru el.
Îmi plac subiectele care au impact asupra comunității, poveștile de viață și editorialele în care, dincolo de informație, există loc pentru întrebări, opinii și emoție.
După mai bine de două decenii în presă, cred în continuare că meseria aceasta începe cu o întrebare și cu dorința de a afla ce se află dincolo de primul răspuns. Iar într-o perioadă în care informația circulă mai repede ca oricând, cred că rigoarea, echilibrul și credibilitatea rămân cele mai importante cărți de vizită ale unui jurnalist.
Articole publicate (4885)
Percheziții la Hârșova: articole pirotehnice ilegale, arme și pește fără documente, descoperite de polițiști
România, din nou, țara cu cea mai ridicată inflație din UE
IGPR: Peste 37 de tone de articole pirotehnice, confiscate în cadrul unei acţiuni în toată ţara
Concursul Tradițional de Recitare a Poeziilor în Limba Turcă, ediția a X-a, organizat la Constanța
Primăria Constanța, noi precizări privind situația de la CSM
Ciolacu: Acest Guvern şi-a făcut treaba… Sunt mândru că am putut contribui, într-o mică măsură, la ceea ce este România acum
Tânără din Constanța, dată dispărută după ce a plecat în Marea Britanie
Bărbat reținut pentru proxenetism
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA, prelungită cu încă 3 luni



