Nicoleta Mocanu
Articole scrise de Nicoleta Mocanu pentru Observator Constanța
Sunt jurnalist de peste 20 de ani și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Mi-am început activitatea în presă în 2004 și, de atunci, am avut șansa să cunosc jurnalismul din mai multe perspective, lucrând atât în televiziune, cât și în presa scrisă.
De-a lungul anilor am scris și am relatat despre actualitate, administrație, social, educație, dar și despre poveștile oamenilor din spatele evenimentelor de zi cu zi. Televiziunea m-a învățat să fiu rapidă, atentă la detalii și să caut informația direct de la sursă, iar presa scrisă mi-a oferit spațiul de a aprofunda subiectele și de a privi dincolo de informația imediată.
Cred într-un jurnalism clar, accesibil și apropiat de oameni. Încerc să scriu astfel încât cititorul nu doar să afle ce s-a întâmplat, ci să înțeleagă și de ce este important pentru el.
Îmi plac subiectele care au impact asupra comunității, poveștile de viață și editorialele în care, dincolo de informație, există loc pentru întrebări, opinii și emoție.
După mai bine de două decenii în presă, cred în continuare că meseria aceasta începe cu o întrebare și cu dorința de a afla ce se află dincolo de primul răspuns. Iar într-o perioadă în care informația circulă mai repede ca oricând, cred că rigoarea, echilibrul și credibilitatea rămân cele mai importante cărți de vizită ale unui jurnalist.
Articole publicate (4885)
S-a reluat furnizarea apei în cea mai mare parte a zonelor afectate. În continuare sunt fără apă zonele Coiciu și Casa de Cultură
Aproape 85% dintre români consideră importantă organizarea dezbaterilor între candidați înainte de alegerile prezidențiale
Arestat, după ce și-a agresat concubina
Procesul actorului francez Gérard Depardieu, acuzat de agresiuni sexuale, amânat până în martie 2025
Bena de culoare verde, pentru deșeuri voluminoase, a ajuns într-o nouă locație
Proiecție specială, în prezența echipei. Filmul „Săptămâna Mare”, de Andrei Cohn, ajunge la Constanța
Preţurile la facturi nu vor fi mai mari decât iarna trecută, anunță ministrul ENERGIEI. Schema de compensare-plafonare e în vigoare până la 1 aprilie
Ministerul Energiei a solicitat Nuclearelectrica aprobarea contractului pentru Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, la AGA din 14 noiembrie
Ciolacu: Guvernul şi administraţiile locale trebuie să se focalizeze pe realizarea proiectelor din PNRR



