Nicoleta Mocanu
Articole scrise de Nicoleta Mocanu pentru Observator Constanța
Sunt jurnalist de peste 20 de ani și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Mi-am început activitatea în presă în 2004 și, de atunci, am avut șansa să cunosc jurnalismul din mai multe perspective, lucrând atât în televiziune, cât și în presa scrisă.
De-a lungul anilor am scris și am relatat despre actualitate, administrație, social, educație, dar și despre poveștile oamenilor din spatele evenimentelor de zi cu zi. Televiziunea m-a învățat să fiu rapidă, atentă la detalii și să caut informația direct de la sursă, iar presa scrisă mi-a oferit spațiul de a aprofunda subiectele și de a privi dincolo de informația imediată.
Cred într-un jurnalism clar, accesibil și apropiat de oameni. Încerc să scriu astfel încât cititorul nu doar să afle ce s-a întâmplat, ci să înțeleagă și de ce este important pentru el.
Îmi plac subiectele care au impact asupra comunității, poveștile de viață și editorialele în care, dincolo de informație, există loc pentru întrebări, opinii și emoție.
După mai bine de două decenii în presă, cred în continuare că meseria aceasta începe cu o întrebare și cu dorința de a afla ce se află dincolo de primul răspuns. Iar într-o perioadă în care informația circulă mai repede ca oricând, cred că rigoarea, echilibrul și credibilitatea rămân cele mai importante cărți de vizită ale unui jurnalist.
Articole publicate (4886)
Burse gratuite pentru românii care doresc să-şi dezvolte competenţele în securitate cibernetică
Veneţia va testa un sistem de bilete pentru turişti începând din 2024
Meșteșugari renumiți fac demonstrații în fața Muzeului de Artă Populară
Ce dotări ar putea avea viitorul bazin de înot și sala de sport pentru persoanele cu dizabilități, de la Constanța
Ciclonul „Daniel” lasă dezastru în Grecia. MAE a emis atenționare de călătorie
Bucăți care ar putea aparţine unei drone – descoperite în Deltă. Ministrul Apărării, la faţa locului
Fuga de război. Grănicerii ucraineni au împiedicat peste 20.000 de bărbaţi să plece din ţară
UPDATE: Poliția intră pe fir în cazul incendiului de la Crișan. La mijloc ar fi o răzbunare
Lacul Tăbăcărie, în apele tulburi ale birocrației. Și totuși, cine e responsabil să-l curețe?!



