Nicoleta Mocanu
Articole scrise de Nicoleta Mocanu pentru Observator Constanța
Sunt jurnalist de peste 20 de ani și absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Mi-am început activitatea în presă în 2004 și, de atunci, am avut șansa să cunosc jurnalismul din mai multe perspective, lucrând atât în televiziune, cât și în presa scrisă.
De-a lungul anilor am scris și am relatat despre actualitate, administrație, social, educație, dar și despre poveștile oamenilor din spatele evenimentelor de zi cu zi. Televiziunea m-a învățat să fiu rapidă, atentă la detalii și să caut informația direct de la sursă, iar presa scrisă mi-a oferit spațiul de a aprofunda subiectele și de a privi dincolo de informația imediată.
Cred într-un jurnalism clar, accesibil și apropiat de oameni. Încerc să scriu astfel încât cititorul nu doar să afle ce s-a întâmplat, ci să înțeleagă și de ce este important pentru el.
Îmi plac subiectele care au impact asupra comunității, poveștile de viață și editorialele în care, dincolo de informație, există loc pentru întrebări, opinii și emoție.
După mai bine de două decenii în presă, cred în continuare că meseria aceasta începe cu o întrebare și cu dorința de a afla ce se află dincolo de primul răspuns. Iar într-o perioadă în care informația circulă mai repede ca oricând, cred că rigoarea, echilibrul și credibilitatea rămân cele mai importante cărți de vizită ale unui jurnalist.
Articole publicate (4885)
8 Martie – Ziua în care sărbătorim femeia, dincolo de flori și cadouri
CERONAV, partener strategic în pregătirea personalului pentru proiectul Neptun Deep
România, campioană la comenzi de flori pe Glovo de 8 Martie. Un bărbat a dat 1.600 de lei pe buchete
Tablouri renascentiste furate din Italia, descoperite la Constanța. Suspecții, prinși în flagrant
Detalii din culisele ITB Berlin 2025: Mamaia Constanța își consolidează statutul de destinație de top în turismul european
START VOT pentru lucrările înscrise în concursul „Apa este Viață” 2025!
Captură în Portul Constanța: peste 7.500 de perechi de încălțăminte contrafăcută, oprite la vamă
Constanța se pregătește pentru turismul digital: Primăria lansează o platformă pentru vizitatori
Tâmpenie virală, cinism incredibil. Doi ursuleți scoși cu forța din bârlog, făptașii au ajuns în vizorul poliției



