Bărbat dat dispărut în Constanţa, găsit spânzurat în pădurea Comorova

Bărbat dat dispărut în Constanţa, găsit spânzurat în pădurea Comorova

Bărbatul de 37 de ani din Constanţa, dat dispărut în urmă cu o zi, a fost găsit decedat astăzi în pădurea Comorova, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 12.40, un echipaj al Secţiei 1 Poliţie Neptun a fost sesizat cu privire la prezenţa unui autoturism parcat pe marginea drumului care duce spre pădurea Comorova. Din verificări s-a stabilit că maşina îi aparţinea bărbatului a cărui dispariţie fusese semnalată pe 1 decembrie.

Echipajele au început căutările în zona împădurită, iar la scurt timp au descoperit trupul bărbatului, găsit spânzurat. Cadavrul a fost transportat la morgă pentru efectuarea autopsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a clarifica împrejurările în care s-a produs tragedia.

Bărbatul, identificat ca Dobrescu Ionuţ Cristian, fusese dat dispărut după ce părăsise voluntar domiciliul pe 30 noiembrie şi nu se mai întorsese.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: