Ca și eliminați din cursa pentru Euro 2025
Naționala de handbal a României a suferit al doilea eșec consecutiv în campania de calificare pentru Euro 2025. După înfrângerea cu Portugalia, România a pierdut și pe teren propriu, scor 27-28, cu Polonia.
Prima repriză a fost una de coșmar pentru tricolorii antrenați de George Buricea, iar oaspeții au intrat la vestiar cu un avantaj de 6 goluri, scor 9-15.
Partea secundă a fost una mult mai bună pentru România, însă jucătorii nu au reușit să recupereze diferența în totalitate, iar polonezii s-au impus cu un gol diferență.
Pentru România urmează dubla cu Israel, în martie 2025.
În preliminarii s-au înscris 32 de echipe, care concurează pentru 20 de locuri disponibile la Campionatul European din 2026.
Primele două clasate din fiecare grupă se califică direct, iar alte patru echipe de pe locul al treilea, cu cel mai bun parcurs, vor obține biletele pentru turneul final.
Turneul va fi găzduit de Danemarca, Suedia și Norvegia între 15 ianuarie și 1 februarie 2026, țări care sunt deja calificate, alături de campioana en-titre, Franța.






Fii primul care comentează acest articol.