Caută pe Observator
20 rezultate pentru „viteză legală"
în Constanța
Constanța
Peste 1.600 de amenzi aplicate de polițiștii constănțeni într-o săptămână, peste jumătate pentru viteză
4 săptămâni
Constanța
Canicula încetinește circulația trenurilor. CFR introduce restricții de viteză pe mai multe trasee din sud-estul țării
1 lună
Constanța
Viteză maximă de 5 km/h pe canalele din Delta Dunării. Senatul a aprobat noile reguli
3 luni
Constanța
În premieră națională, la Constanța. Ciclism nocturn, adrenalină și spectacol la Moonride Festival
3 săptămâni
Constanța
Primăria Constanța a stabilit data dezbaterii publice privind noul regulament al PARCĂRILOR. Tarife, reguli noi pentru locurile de reședință și amenzi de până la 5.000 de lei
acum 4 ore
Constanța
Salvarea Vilei Regale înaintează cu viteza melcului. Suntem încă la capitolul hârtii. Protocolul semnat în iunie cu Ministerul Culturii ajunge în Consiliul Local
2 săptămâni
Constanța
Obiecte metalice periculoase, descoperite în mod repetat pe Autostrada Soarelui. DRDP Constanța, apel către șoferi
1 lună
Constanța
Două sisteme autonome specializate în detecția și monitorizarea dronelor maritime vor fi funcționale în Portul Constanța
1 lună
Constanța
Circulația feroviară a fost oprită între Eforie Nord și Eforie Sud după descoperirea unei șine rupte
2 luni
Constanța
Șofer de TIR filmat când forțează bariera unei treceri la nivel cu calea ferată din județul Constanța. Acum este căutat de polițiști
2 luni



