Caută pe Observator
8311 rezultate pentru „București-Constanța"
în Social
Eveniment
Restricții de circulație, la noapte, pe Autostrada Soarelui
2 ani
Eveniment
Black Friday 2024 „made in Romania” sau campania preţurilor mici care nu e doar într-o vineri
1 an
Eveniment
Circulația mai multor trenuri care urmau să ajungă la Constanța, OPRITĂ din cauza unor incendii de vegetaţie
2 ani
Eveniment
Care sunt cele mai „ieftine” modalități pentru a ajunge la Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu”?
1 an
Social
Aproape 500 de pompieri din întreaga țară, detașați pe litoral în sezonul estival
1 lună
Eveniment
8 trenuri de pe rutele Constanța – București și Constanța – Mangalia, suspendate începând de astăzi
1 an
Eveniment
Începe Festivalul Filmului Francez! Județul Constanța, printre orașele în care vor avea loc proiecțiile cinematografice
2 ani
Social
Grevă în spitale. Aproape 500 de unități medicale vor fi blocate luni, pentru două ore, anunță Sanitas
1 lună
Social
Parlamentul Tinerilor: Elevii şi studenţii învaţă cum se iniţiază şi se votează legile
10 luni
Social
Universitatea de Medicină „Carol Davila”, din nou cea mai bine clasată din România în topul mondial Times Higher Education
10 luni



