Cine ar câștiga alegerile parlamentare dacă românii ar vota acum. Ultimul sondaj INSCOP
AUR continuă să conducă detașat în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare. Potrivit Barometrului INSCOP Research din septembrie, partidul ar obține 39,7% din voturi, aproape cât PSD și PNL la un loc. Social-democrații sunt creditați cu 18,7%, iar liberalii cu 16,3%.
Cel mai recent sondaj INSCOP Research arată că AUR își păstrează prima poziție în intențiile de vot, la o distanță de aproximativ 20 de puncte procentuale față de următoarele partide clasate.
Dintre respondenții care și-au exprimat o preferință pentru un partid, 39,7% ar vota AUR. În luna mai, formațiunea era cotată cu 38,2%, iar în ianuarie cu 40,9%.
Pe locul al doilea se află PSD, cu 18,7%, în creștere de la 17,5% în luna mai.
PNL ocupă locul al treilea, cu 16,3%, după ce în mai era cotat cu 20,3%. Urmează USR, cu 9%, față de 10% în luna mai.
UDMR este cotat cu 5,5%, iar SENS cu 4,1%. S.O.S. România și POT ar obține câte 2,7%. Un candidat independent ar fi ales de 1% dintre respondenți, iar 0,3% indică un alt partid.
Aceste procente sunt calculate în rândul celor care au indicat o preferință politică, indiferent dacă spun sau nu că vor merge sigur la urne. Aceștia reprezintă 70,6% din întregul eșantion.
Cum arată clasamentul în rândul celor hotărâți să voteze
INSCOP a calculat separat intenția de vot în rândul respondenților care au indicat un partid și au declarat că vor merge sigur la vot. Această categorie reprezintă 45% din eșantion.
Și aici AUR se află pe primul loc, cu 40,2%. Clasamentul se schimbă însă pe următoarele poziții: PNL ajunge pe locul al doilea, cu 17,2%, iar PSD pe locul al treilea, cu 16,4%. USR este cotat cu 11,4%.
UDMR și SENS ar obține câte 4,8%, POT – 2,2%, iar S.O.S. România – 1,8%.
INSCOP: AUR rămâne în jurul pragului de 40%
Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, consideră că prelungirea crizei politice a afectat partidele care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare.
„Prelungirea excesivă a crizei politice, cu toate costurile de economice, sociale şi de imagine, tinde să aplatizeze scorurile electorale ale partidelor care au compus fosta coaliţie de guvernare, niciunul nedepăşind pragul de 20%”, a declarat acesta.
Potrivit directorului INSCOP, PNL a câștigat inițial teren după moțiunea de cenzură, însă cele patru luni de guvern interimar au erodat acest avans. În același timp, PSD și USR dau semne de stabilizare, iar AUR se menține în jurul valorii de 40%.
În ceea ce privește participarea la viitoarele alegeri parlamentare, 56,7% dintre respondenți spun că vor merge sigur la vot, în timp ce 17,8% afirmă că sigur nu vor vota.
Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în perioada 1–7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.100 de persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un grad de încredere de 95%.






Fii primul care comentează acest articol.