Clădirea Parlamentului, în flăcări, în Nepal. Protestatarii au dat foc construcției

Clădirea Parlamentului, în flăcări, în Nepal. Protestatarii au dat foc construcției
Sursa: X - NEXTA

Mii de oameni au protestat și astăzi în Nepal, furioși din cauza corupției și a interdicției guvernamentale privind site-urile de socializare. Spiritele s-au încins însă atât de tare încât oamenii au dat foc clădirii Parlamentului.

Având în vedere valul de nemulțumire și amploarea manifestațiilor, premierul K. P. Sharma Oli a demisionat astăzi. Anunțul a fost făcut de asistentul său.

Și ieri oamenii au protestat și 19 persoane și-au pierdut viața în ciocnirile cu poliția.

Aseară, a fost ridicată interdicția privind rețelele sociale, ca răspuns la cererile tinerilor, a anunțat ministrul comunicațiilor. Accesul la toate platformele, inclusiv Facebook, X și YouTube, a fost restabilit.

Interdicția stârnise indignare. Curtea Supremă ordonase rețelelor sociale să se înregistreze la Ministerul Comunicațiilor și să accepte monitorizarea, dar niciuna dintre marile platforme nu a respectat cerința. Așa că oamenii au ieșit în stradă, în Kathmandu, scandând împotriva corupției și a conducerii autoritare. Poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, bastoane și gloanțe de cauciuc.

În timpul protestelor, peste 500 de oameni au fost răniți, scrie NEXTA.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: