Cod galben de caniculă în Dobrogea. Temperaturile vor ajunge la 35 de grade

Dobrogea se află sâmbătă, 5 septembrie, sub atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă în intervalul 10:00 – 21:00.

Sursa: Primăria Constanța

Meteorologii anunță temperaturi deosebit de ridicate, iar izolat va fi caniculă.

În Dobrogea, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade Celsius, cu valori ușor mai scăzute, pe alocuri, în zona Deltei.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

Recomandări pentru perioadele cu temperaturi ridicate

Autoritățile le recomandă oamenilor să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare în orele cu temperaturi ridicate și să consume suficiente lichide.

O atenție deosebită trebuie acordată persoanelor vulnerabile, în special copiilor, vârstnicilor și celor cu probleme de sănătate.

Pentru situațiile care necesită intervenția autorităților sau pentru semnalarea unor probleme provocate de temperaturile ridicate, constănțenii pot apela permanent Dispeceratul Primăriei Constanța, la 0241 550 055, sau Dispeceratul Serviciului Protecție Civilă, la 0737 552 271.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: