Colegiul „Mircea cel Bătrân”, din nou la linia de start pentru reabilitare. Poate de data aceasta „ne iese”

După o finanțare europeană obținută și apoi ratată, Primăria Constanța încearcă din nou să reabiliteze Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”. Două proiecte pentru corpurile C1 și C4 ajung pe masa Consiliului Local, iar valoarea totală estimată a investițiilor depășește 70 de milioane de lei, cu TVA. Documentațiile descriu clădiri vechi de aproximativ un secol, încadrate în clasa de risc seismic RsII, cu probleme care merg de la fisuri și tencuieli degradate până la tâmplărie uzată și consum ridicat de energie. După tentativa eșuată din exercițiul financiar anterior, administrația încearcă acum să obțină bani prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027.

Colegiul „Mircea cel Bătrân”, din nou la linia de start pentru reabilitare. Poate de data aceasta „ne iese”

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” revine în proiectele de investiții ale Primăriei Constanța. Nu este prima dată. De această dată, municipalitatea propune aprobarea documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru Corpul C1 și Corpul C4, în vederea depunerii proiectelor pentru obținerea unei noi finanțări europene.

Pentru Corpul C1, valoarea totală estimată a investiției este de 51.490.477,21 lei fără TVA, respectiv 62.229.041,14 lei cu TVA. Din această sumă, construcțiile și montajul sunt estimate la 32.223.493,69 lei fără TVA, respectiv 38.990.427,36 lei cu TVA. 

În cazul Corpului C4, investiția este estimată la 6.617.735,31 lei fără TVA, respectiv 8.014.884,70 lei cu TVA. 

Adunate, cele două proiecte ajung la aproximativ 70,24 milioane de lei, cu TVA.

Deocamdată, însă, vorbim despre documentații și indicatori tehnico-economici care trebuie aprobați, nu despre un șantier care începe. Iar în cazul Colegiului „Mircea cel Bătrân”, diferența dintre cele două etape nu este deloc una de neglijat.

Ce spun documentele despre starea actuală a colegiului

Corpul C1 cuprinde clădirea principală, ridicată în perioada 1923–1928, și sala de sport, construită în 1974.

Documentația tehnică consemnează fisuri și degradări ale tencuielii și soclului, precum și tâmplărie din lemn uzată. Clădirea nu dispune de un sistem de ventilare mecanică, iar consumurile de energie termică și electrică sunt ridicate. Încălzirea este asigurată prin sistemul municipal de termoficare. fisier (4)

Cele trei tronsoane structurale ale Corpului C1 sunt încadrate în clasa de risc seismic RsII. Documentația precizează însă că, la momentul expertizării, nu au fost constatate avarii provocate de explozii, incendii, coroziune sau alte accidente tehnice.     

Corpul C4 este și mai vechi, fiind construit în jurul anului 1920. Are o suprafață construită de 277 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 554 de metri pătrați. Și acesta este încadrat în clasa de risc seismic RsII. 

Documentația descrie starea generală de conservare a Corpului C4 drept „relativ bună, raportat la vechimea construcției și la materialele utilizate în momentul construcției”. Chiar și așa, sunt prevăzute intervenții asupra structurii, precum și lucrări de reabilitare energetică.

Ce ar urma să se facă

Proiectele nu se limitează la o simplă zugrăveală sau la schimbarea ferestrelor. Documentațiile urmăresc atât creșterea siguranței clădirilor, cât și reducerea consumului de energie și modernizarea instalațiilor. 

În cazul Corpului C1 sunt prevăzute, între altele, izolarea termică a pereților și a planșeului de sub pod, înlocuirea tâmplăriei care nu mai corespunde, modernizarea instalației de încălzire, instalarea unui sistem de ventilare mecanică cu recuperare de căldură și înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele de tip LED.

Proiectul prevede și montarea unor panouri fotovoltaice pentru autoconsum. Intervențiile trebuie realizate ținând cont de restricțiile arhitecturale ale zonei protejate în care se află colegiul. Potrivit documentației, imobilele analizate nu sunt ele însele înscrise ca monumente istorice, dar se află într-o zonă cu protecție istorică. 

Pentru Corpul C4 sunt prevăzute, de asemenea, intervenții pentru consolidare și creșterea siguranței seismice, alături de măsuri pentru îmbunătățirea eficienței energetice. 

Primăria a mai avut bani europeni pentru „Mircea”. Proiectul nu a ajuns la lucrări

Aici începe partea deja cunoscută a poveștii.

Demersurile pentru reabilitarea Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” au început încă din 2015, în perioada în care Primăria Constanța era condusă interimar de Decebal Făgădău. Spre sfârșitul acelui an a fost emis certificatul de urbanism pentru lucrări.

Anii au trecut, iar în noiembrie 2021 a fost semnat contractul de finanțare pentru creșterea eficienței energetice a colegiului. Raportul Primăriei privind activitatea din 2022 indica pentru proiect o valoare de aproximativ 19,4 milioane de lei. 

Numai că proiectul nu a ajuns la etapa de șantier.

În mai 2023, Primăria Constanța a anunțat rezilierea contractului de finanțare. Banii proveneau din Programul Operațional Regional 2014–2020, pentru care termenul de implementare se încheia la sfârșitul anului 2023.

Explicația administrației a fost că timpul rămas pentru proiectare și execuție devenise prea scurt pentru realizarea investiției. Primăria arăta atunci că între depunerea cererii de finanțare, în aprilie 2020, și semnarea contractului trecuseră aproximativ 20 de luni. Municipalitatea a invocat și problemele întâmpinate în procedura pentru documentația tehnico-economică, inclusiv contestația soluționată în decembrie 2021, precum și timpul necesar elaborării documentațiilor. 

La momentul rezilierii, administrația promitea însă că proiectul nu va fi abandonat și că va încerca din nou să obțină bani europeni odată cu deschiderea noilor linii de finanțare.

Trei ani mai târziu, „Mircea” încearcă din nou

Și iată că am ajuns în 2026.

În decembrie 2025, Primăria preciza că documentația tehnică era pregătită prin programul ELENA derulat de ADR Sud-Est și că proiectul urma să fie depus pentru finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. 

În iulie 2026, întrebat despre situația colegiului, primarul Vergil Chițac declara: „Mircea se va face!” 

Acum apar și proiectele care duc procedura mai departe. Documentațiile pentru C1 și C4 sunt propuse spre aprobare Consiliului Local tocmai pentru ca investițiile să poată fi depuse în vederea obținerii finanțării prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. fisier (4) fisier (3)

De data aceasta, nota de plată estimată este însă mult mai mare: peste 70 de milioane de lei pentru cele două corpuri.

Așadar, după mai bine de un deceniu de la primele demersuri, un contract de finanțare semnat și ulterior reziliat și o clădire care între timp nu a întinerit deloc, Colegiul „Mircea cel Bătrân” se află din nou în fața unei șanse la reabilitare.

Documentele sunt din nou pe masă, finanțarea europeană este din nou ținta, iar lucrările sunt din nou în perspectivă. Poate de data aceasta ne iese și șantierul.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: