Constanța: O femeie a fost înjunghiată în sala de judecată
Momente de coșmar în sala 1 a Judecătoriei Constanța. O femeie a fost înjunghiată sub privirile îngrozite ale oamenilor din încăpere.
Din primele informații, se pare că femeia ar fi fost atacată de un bărbat, cu un cutter, producându-i victimei răni la nivelul feței. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD.
UPDATE: Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, femeia este conștientă, stabilă, a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Femeia, de 33 de ani, ar fi fost tăiată, în zona feței, de către fostul concubin, în vârstă de 44 de ani. Din primele cercetări, se pare că incidentul a avut loc în timp ce ambele persoane se aflau într-o sală de judecată, într-un proces civil. Autorul se află în custodia polițiștilor, urmând a fi condus la audieri.
UPDATE: Femeia este din Cernavodă și solicitase la începutul acestei luni un ordin de protecție. Acesta a fost emis pe 9 iunie.
UPDATE: Potrivit IPJ Constanța, femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă. La acest moment, cercetările sunt în desfășurare.
Femeia a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, fiind conștientă și cooperantă.
La acest moment, cercetările sunt în desfășurare.






Fii primul care comentează acest articol.