„Coada” pe care am vrea să o vedem mai des. Zeci de constănțeni au mers să doneze sânge, doar ca să ajute alți oameni

O coadă de 60–70 de oameni, la care nimeni nu a venit pentru reduceri, beneficii sau vreun câștig personal. Este imaginea de astăzi de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța. Zeci de oameni s-au mobilizat, independent unul de altul, pentru un gest simplu, dar care, pentru altcineva, înseamnă viață - să doneze sânge.  
Numărul donatorilor diferă însă de la o zi la alta, în timp ce nevoia de sânge rămâne permanentă. În această perioadă, stocurile pentru grupele A și 0 sunt în scădere. Sângele recoltat de la un singur donator poate ajuta până la trei pacienți. 
Pentru ca lucrurile să meargă mai repede, cei care vor să doneze sunt sfătuiți să verifice înainte condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și să respecte recomandările personalului medical.

Ideal este ca donatorii să se și programeze înainte - telefonic sau prin aplicația mobilă DONORIUM. Astfel, se poate reduce timpul de așteptare. 

Programul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța este de luni până vineri, între 7:30 și 13:30. Persoanele care donează sânge beneficiază de zi liberă de la locul de muncă în ziua respectivă, alocație de hrană sub forma unui card în valoare de 280 de lei, decontarea cheltuielilor de transport în ziua donării pentru cei care au domiciliul în altă localitate. 

Duminică, 27 septembrie, va avea loc o acțiune de donare de sânge în comuna Topraisar, organizată în colaborare cu Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Acțiunea se adresează atât localnicilor, cât și oamenilor din localitățile învecinate. 

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: