Corveta "Contraamiral August Roman", primele trageri cu artileria de la bord în antrenamente pe Marea Neagră
Corveta "Contraamiral August Roman" - 261 a efectuat primele trageri cu sistemele de artilerie de la bord, odată cu intrarea în serviciul Forţelor Navale Române (FNR), în cadrul unor antrenamente pe Marea Neagră.
Potrivit Forţelor Navale Române, corveta "Contraamiral August Roman" - 261 a participat, pe 6 octombrie, la un exerciţiu de antrenament pe mare, în cadrul căruia a executat trageri cu instalaţiile artileristice de la bord, prima activitate de acest tip de la intrarea în serviciul FNR.
"În cadrul secvenţelor de antrenament executate în Marea Neagră, echipajul navei a desfăşurat exerciţii de căutare şi salvare pe mare, respingere a aviaţiei inamice, luptă împotriva navelor de suprafaţă şi neutralizare a pericolelor de navigaţie, precum şi a dronelor aeriene şi maritime. De asemenea, militarii din grupa de inspecţie a navei au executat trageri cu armamentul individual din dotare", reiese din comunicatul transmis de FNR.



Corveta "Contraamiral August Roman" - 261 se află în ultimele etape ale procesului de operaţionalizare, iar în perioada următoare va contribui semnificativ la executarea misiunilor de asigurare a libertăţii de navigaţie şi la consolidarea prezenţei navale în zona de responsabilitate din Marea Neagră. În acest sens, unul dintre obiectivele exerciţiului a constat în evaluarea navei şi a echipajului de către o echipă din cadrul Centrului de Instruire, Simulare, Evaluare şi Jocuri de Război al Forţelor Navale.

Corveta "Contraamiral August Roman" - 261 are la bord un echipaj format din 85 de militari şi este comandată de căpitan-comandorul Sorin Huruială.
Corveta, care este din clasa HISAR, a intrat în dotarea Forţelor Navale Române pe 20 iunie 2026 şi este destinată executării unei game variate de misiuni, de la supraveghere, recunoaştere, patrulare, interdicţie maritimă şi căutare-salvare pe mare, până la lupta la suprafaţă, antiaeriană şi antisubmarin, inclusiv prin operarea de la bord a unui elicopter.






Fii primul care comentează acest articol.