Debitul Dunării scade la un nivel apropiat de minimul istoric. Centrala de la Cernavodă mai poate funcționa doar câteva zile în condițiile actuale
Hidrologii estimează că debitul Dunării va ajunge la 1.400 de metri cubi pe secundă, aproape de recordul negativ înregistrat în 1985. Autoritățile iau măsuri pentru menținerea în funcțiune a Reactorului 2 de la Cernavodă.
Debitul Dunării la intrarea în România continuă să scadă și ar putea ajunge, în următoarele zile, la 1.400 de metri cubi pe secundă, un nivel apropiat de minimul istoric înregistrat în anul 1985, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
Prin comparație, debitul mediu al Dunării în luna august este de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă, ceea ce înseamnă că fluviul transportă în prezent mai puțin de jumătate din cantitatea obișnuită de apă.
Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, în zona Cernavodă, nivelul Dunării scade cu aproximativ 2-3 centimetri pe zi. În condițiile actuale, Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă mai poate funcționa la limită încă patru-cinci zile.
Pentru a menține centrala în funcțiune cât mai mult timp, autoritățile au început măsuri de urgență. Una dintre soluții este dirijarea unui debit mai mare de apă pe Dunărea Veche, prin scufundarea controlată a unor barje încărcate cu piatră în puncte stabilite în urma măsurătorilor efectuate de Forțele Navale Române.
În contextul secetei și al reducerii producției de energie electrică, Guvernul a declarat stare de alertă la nivel național pentru întreaga lună august.
Totodată, Executivul a alocat șapte milioane de lei Ministerului Transporturilor, pentru Administrația Fluvială Dunărea de Jos, în vederea executării lucrărilor necesare în zona aducțiunii de la Cernavodă, astfel încât Reactorul 2 să poată rămâne în funcțiune cât mai mult timp.
Autoritățile fac în continuare apel la instituțiile publice și la marii consumatori să reducă voluntar consumul de energie, în special în intervalul de seară, pentru a diminua presiunea asupra Sistemului Energetic Național.






Fii primul care comentează acest articol.