Diana Șoșoacă, trimisă în judecată după ce ar fi amenințat doi polițiști. „Cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii”

Diana Șoșoacă, trimisă în judecată după ce ar fi amenințat doi polițiști. „Cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii”
Sursa: Facebook - Diana Ivanovici Șoșoacă - Oficial

Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată pentru ultraj, fiind acuzată că a amenințat doi polițiști care s-au prezentat la domiciliul său pentru a-i înmâna o amendă. Potrivit Parchetului General, aceasta ar fi avut un comportament agresiv față de agenți, iar ulterior ar fi lansat amenințări la adresa lor în transmisiuni live pe rețelele de socializare.

Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General, într-un dosar în care este acuzată de ultraj. Procurorii susțin că europarlamentara a amenințat doi polițiști din București, în decembrie 2024, după ce aceștia s-au prezentat la locuința sa pentru a-i înmâna o amendă contravențională.

Incidentul a avut loc pe 15 decembrie 2024. Potrivit anchetatorilor, cei doi agenți și-au declinat calitatea și i-au explicat Dianei Șoșoacă motivul vizitei. Aceasta ar fi reacționat agresiv, refuzând să primească documentul.

În comunicatul transmis de Parchetul General se arată că europarlamentara ar fi repetat expresia „turbez de furie” și ar fi invocat funcția pe care o deține.

„Eu sunt europarlamentar. Ce căutaţi la un europarlamentar acasă”, ar fi spus Diana Șoșoacă, potrivit procurorilor.

Anchetatorii susțin că aceasta nu doar că a refuzat primirea amenzii, ci i-ar fi împiedicat pe polițiști să afișeze documentul pe ușa locuinței.

Ulterior, europarlamentara i-ar fi urmărit pe agenți pe stradă, adresându-le expresii jignitoare, printre care „Fir-ar mama lor de scârbe”, „Mama voastră de nenorociţi ordinari” și „Scârbe nenorocite”.

Potrivit Parchetului General, amenințările ar fi continuat și după plecarea polițiștilor, în timpul unor transmisiuni live realizate de Diana Șoșoacă pe TikTok și Facebook.

În înregistrările respective, europarlamentara ar fi făcut referiri la folosirea unei bâte și a unei arme împotriva agenților.

„Mamă, dacă... dacă, n-oi pune eu bâta pe ăştia până la urmă... de, de, m-am săturat”, este una dintre afirmațiile reținute de procurori.

Într-un alt moment al transmisiunii, aceasta ar fi declarat: „Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai... M-am săturat”.

Parchetul mai menționează și alte afirmații atribuite europarlamentarei: „Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toţi pereţii” și „O să angajăm nişte bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de uşă, pac, să-i zboare creierii”.

Potrivit anchetatorilor, cei doi polițiști au văzut ulterior imaginile publicate pe rețelele de socializare, iar amenințările le-ar fi provocat o puternică stare de teamă.

Amenda pe care agenții încercau să o înmâneze fusese aplicată în urma unui incident petrecut pe 24 noiembrie 2024, în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale.

La acel moment, Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot și a transmis imaginile în spațiul public, încălcând, potrivit procurorilor, prevederile Legii nr. 370/2004 privind alegerea președintelui României.

Rechizitoriul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța competentă să judece dosarul în primă instanță.

Acesta este al doilea dosar în care Diana Șoșoacă este trimisă în judecată. Europarlamentara mai este judecată într-o cauză în care este acuzată că ar fi sechestrat o jurnalistă a unei televiziuni italiene.

Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare, iar Diana Șoșoacă beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: