Donald Trump a respins planul Iranului pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Președintele american Donald Trump a respins propunerea
Iranului privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile și ar
lua în calcul reluarea atacurilor asupra teritoriului iranian după alegerile
legislative din noiembrie, relatează The Wall Street Journal, citat de AFP.
Potrivit unor oficiali americani citați de publicație,
liderul de la Casa Albă este sceptic că Teheranul ar putea îndeplini condițiile
impuse de Washington. Amploarea unei eventuale noi campanii militare nu a fost
stabilită, iar poziția președintelui american s-ar putea modifica în
următoarele săptămâni.
În cursul serii de vineri, Donald Trump a publicat pe
platforma Truth Social o hartă a zonei, pe care Strâmtoarea Ormuz era denumită
„Strâmtoarea Trump”.
Iranul propusese Statelor Unite un plan care prevedea
încetarea ostilităților, ridicarea blocadei navale asupra porturilor iraniene,
eliminarea unor sancțiuni și reluarea negocierilor privind programul nuclear.
În schimb, Teheranul se angaja să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în cel mult
șapte zile.
„Termenul de șapte zile va începe din momentul în care Statele
Unite vor accepta acest plan”, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas
Araghchi, la sediul ONU din New York. Oficialul a precizat că propunerea a fost
transmisă Washingtonului prin intermediul Qatarului.
Președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat, la rândul
său, că aplicarea planului ar putea începe chiar în ziua acceptării sale de
către Statele Unite și ar permite revenirea la situația stabilită prin
protocolul semnat în iunie de cele două țări.
Documentul urmărea încheierea conflictului din Orientul
Mijlociu, redeschiderea rutei maritime și începerea negocierilor asupra
componentei sensibile a programului nuclear iranian. Aplicarea sa a eșuat însă
din cauza interpretărilor divergente ale celor două părți.
Printre condițiile formulate de Teheran se numără încetarea
operațiunilor militare în Iran, Liban și Yemen, deblocarea activelor iraniene
înghețate în străinătate și ridicarea sancțiunilor economice. Presa iraniană
estimează valoarea activelor blocate la 100–123 de miliarde de dolari.
Strâmtoarea Ormuz reprezintă una dintre cele mai importante
rute energetice ale lumii. Înaintea conflictului, aproximativ o cincime din
petrolul comercializat la nivel global tranzita această zonă. Blocarea rutei a
perturbat piețele internaționale și a contribuit la creșterea prețurilor
carburanților.
Reluarea atacurilor după alegerile americane din 3 noiembrie
ar putea avea și o componentă politică. Donald Trump se confruntă cu scăderea
popularității pe fondul costului ridicat al vieții, iar scrutinul de la
jumătatea mandatului este considerat decisiv pentru menținerea controlului
republican asupra Congresului.






Fii primul care comentează acest articol.