Două nave comerciale au fost lovite de drone în apropiere de Sulina

Două nave comerciale au fost lovite de drone în apropiere de Sulina

Două nave comerciale au fost lovite de drone, în cursul serii, în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sulina, la gurile de vărsare ale brațelor Dunării. În urma incidentelor, la bordul ambelor ambarcațiuni au izbucnit incendii, care au fost stinse de echipaje.

Potrivit informațiilor transmise de autoritățile maritime, prima navă afectată a fost petrolierul EVIA PETROL V, sub pavilion grecesc. Acesta a fost lovit în jurul orei 21:10, la aproximativ patru mile marine sud-est de Sulina. În urma atacului, a izbucnit un incendiu la bord.

Al doilea incident a fost raportat în jurul orei 21:45, când vrachierul MARSOL, aflat la aproximativ cinci mile marine sud-est de Canalul Sulina, a fost, de asemenea, lovit de drone. Echipajul a alertat autoritățile, după ce la bordul navei a izbucnit un incendiu.

În ambele cazuri, membrii echipajelor au reușit să stingă focul, fără a fi înregistrate victime.

Ministerul Apărării Naționale a confirmat incidentele, precizând că cele două nave au fost lovite în apropierea gurilor de vărsare ale brațelor Dunării.

 

 


Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: