Dronă de tip Gerbera, descoperită în Marea Neagră, în zona Costinești
Scafandrii militari din cadrul Forțelor Navale Române au identificat, duminică, în apele Mării Negre, în zona Costinești, corpul unei drone de tip Gerbera. Obiectul nu conținea încărcătură explozivă și a fost ridicat de autorități.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că a fost informat, în cursul dimineții, despre prezența unui obiect plutitor în apropierea litoralului constănțean, semnalarea fiind făcută printr-un apel la numărul unic de urgență 112.
Un elicopter Puma Naval al Forțelor Navale Române a fost trimis în zonă pentru a participa la operațiunile de cercetare și verificare, alături de echipaje ale Ministerului Afacerilor Interne. În urma verificărilor, a fost observat un obiect cu aspect de dronă.
O echipă de scafandri de luptă EOD s-a deplasat la locul indicat la bordul unei nave a Gărzii de Coastă și a identificat corpul unei drone de tip Gerbera. Evaluarea pirotehnică a arătat că obiectul nu avea încărcătură explozivă.
Drona a fost recuperată și preluată de Garda de Coastă.
Aparatele fără pilot de tip Gerbera sunt utilizate, în principal, pentru inducerea în eroare a sistemelor de apărare. Acestea pot servi însă și ca mijloace improvizate de atac sau pentru misiuni de observare și culegere de informații, inclusiv pentru identificarea sistemelor antiaeriene și monitorizarea efectelor produse de alte platforme aeriene.






Fii primul care comentează acest articol.