Dublu eveniment, la sfârșitul săptămânii, la Medgidia
Cetățenii din Medgidia sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni la un dublu eveniment ce se va desfășura în incinta Casei de Cultură I.N. Roman din localitate. Vineri, începând cu ora 12.00, publicul va lua parte la prezentarea filmului documentar și a Ghidului de bune practici, materiale realizate în cadrul proiectului Servicii Integrate pentru Incluziunea Romilor. În aceeeși zi, începând cu ora 13:00 va avea loc vernisajul expoziției „O lume nouă”, manifestare inclusă în campania de creștere a conștientizării pe teme antidiscriminare, parte componentă a aceluiași proiect.
La evenimente vor lua parte alături de beneficiari ai proiectului, specialiști care furnizează servicii sociale, educaționale, de ocupare, sănătate, experți romi, reprezentanți ai mass media.
Deși nu sunt obișnuiți ai camerelor de luat vederi, cei implicați în proiect au acceptat provocarea de a vorbi deschis în filmul documentar pe care l-au realizat despre munca lor în comunitate – primii pași, provocări și obstacole, dar și despre cazuri de succes care arată că efortul nu a fost în zadar. Pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra proiectului, complementar am abordat subiecte precum: modalități concrete de lucru pe toate zonele de intervenție – locuire, servicii sociale, educație, sănătate și ocupare, ce s-a schimbat la Medgidia și Gălbinași după un an și nouă luni de la debutul proiectului, cum se vede activitatea noastră prin ochii beneficiarilor și ce ar trebui făcut pentru o dezvoltare durabilă a celor două comunități.
Pentru a veni în sprijinul autorităţilor publice, profesioniştilor şi organizaţiilor care furnizează servicii sectoriale (sociale, educaționale, de sănătate) sau integrate pentru persoanele de etnie romă, echipa Health Action Overseas România a realizat un Ghid practic ce prezintă modele reuşite de intervenţie şi suport privind incluziunea și abilitarea persoanelor de etnie romă care se găsesc în situaţii de dificultate sau excluziune socială.
Atât filmul documentar, cât și Ghidul au fost realizate cu scopul de a contribui la abilitarea beneficiarilor și de a fi instrumente utile pentru combaterea discriminarii prin diminuarea prejudecăților populației majoritare, crescând astfel capacitatea de membrilor comunității de a lucra împreună.
Lansarea acestor materiale va fi completată cu vernisajul expoziției de fotografie „O lume nouă”. Vor fi prezentate 52 de imagini realizate de colegii noștri în timpul activităților desfășurate în cadrul proiectului, care-i surprind pe beneficiari – îndeosebi copii, dar și adulți – în diverse ipostaze, descoperind, pas cu pas, o altă lume decât cea pe care o știau trăind aproape izolați în Barăci.






Fii primul care comentează acest articol.