Dune 3 se filmează în Constanța
Marele film SF Dune 2 e încă în cinematografe, iar filmul real de la mare Dune 3 se filmează pe multe străzi din județul Constanța, de un an încoace. Această superproducție nu este realizată de regizorul Denis Villeneuve ci de o echipă complexă formată din mai mulți muncitori care au tot întârziat lucrările (mai ales în municipul Constanța), așa ca să aibă timp lumea să pozeze aceste tuburi cu cabluri.

Ele ne aduc aminte de viermii aceia care domină lumea deșertului, în filmul Dune. Sigur, viermii noștri dobrogeni au și ei parte de nisip cât cuprinde și de praful lăsat tot de regizorii Dorei.
Totuși, nu putem decât să ne bucurăm, pentru că oricum, pe plaiurile noastre urbane avem doar câteva cinematografe și acolo ajung strict cei care au salarii suficient de mari încât să le permită plata chiriei, pieței, utilităților etc și să le mai rămână bani de un bilet de film.
Deci, e mult mai ușor să admirăm viermii lăsați de Dorei pe stradă, decât pe cei din filmul Dune.
Lăsând gluma, merită să punem ban pe ban și să strângem de un bilet la cinema. Avem nevoie de cultură, de filme, avem nevoie să ne mai liniștim mintea până nu începe blockbuster-ul alegerilor electorale care va veni cu promisiuni mai SF decât toate efectele din Dune 1 și 2, puse la un loc.






Fii primul care comentează acest articol.