Elevii români, pe podium la Campionatul Sud-Est European de Robotică
Elevii români din echipa Atelierele Tamarei au scris istorie la Campionatul Sud-Est European de Robotică, care a avut loc în Travnik, Bosnia și Herțegovina. Este unul dintre cele mai prestigioase evenimente dedicate roboticii din regiune, desfășurat în cadrul IT Reboot’25, unde peste 150 de participanți din Bosnia-Herțegovina, Turcia și România și-au demonstrat excelența tehnologică.
Elevii noștri au strălucit și au urcat pe podium demonstrând, încă o dată, că pasiunea, inteligența și disciplina dau roade de excepție. Tinerii s-au clasat pe primul loc la Cyber City (secțiunea liceu), pe locul al doilea la Cyber City (secțiunea primar & gimnazial) și pe primul loc la Soccer Drone.


Fiecare distincție reprezintă nu doar un premiu, ci o confirmare a talentului, creativității și nivelului extraordinar la care acești copii pot performa.
În decembrie, elevii vor merge să facă performanță și în China.






Fii primul care comentează acest articol.