Eurostat: Peste 60% din tinerii români trăiesc în locuinţe supraaglomerate

Eurostat: Peste 60% din tinerii români trăiesc în locuinţe supraaglomerate

26,9% dintre tinerii din UE cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani locuiau anul trecut în locuinţe supraaglomerate, iar cele mai ridicate ponderi se înregistrau în România, Letonia şi Bulgaria, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat). 
Rata de supraaglomerare în cazul tinerilor a fost cu 10,1 puncte procentuale mai ridicată decât pentru totalul populaţiei (16,8%). Rata de supraaglomerare în rândul tinerilor scade odată cu vârsta. S-a situat la 30,1% pentru cei cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani, la 28,7% pentru cei între 20-24 ani, şi la 21,8% în cazul celor de 25-29 ani.
În rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, cele mai ridicate rate de supraaglomerare erau în România (60,4%), Letonia (54,9%) şi Bulgaria (52,8%), iar cele mai scăzute în Cipru (3,5%), Irlanda (7,4%) şi Malta (7,7%).
În trei state membre UE, diferenţa în ratele de supraaglomerare între tineri şi totalul populaţiei a fost de cel puţin 20 puncte procentuale: Bulgaria (52,8% pentru tineri faţă de 32,5% pentru totalul populaţiei), Grecia (48,4% faţă de 28,3%) şi România (60,4% faţă de 40,4%). 

Sursa: Agerpres

Santierul Naval Midia
Gemarco Construct
Distribuie: